White Widow.

Mi s`a prosus sa reintru pe blog (semn ca se mai citeste) si sa modific/adaug o chestie. Nu, nu ne`am despartit, si ma bucur foarte mult de asta. Ma bucur ca o sa pot repira in continuare alaturi de ea, ma bucur ca o sa imi bata inima alaturi de a ei si ma bucur foarte mult ca voi putea sa raman in continuare langa ea.

Da, e mai nasol acuma, recunosc. Am si eu porcariile cu facultatile, ai mei ma streseaza pana la punctul in care incep sa ma gandesc cum ar fi sa plec departe si sa nu ma mai intorc. Dar, eu mereu spun ca trece, si poate trece.. iar daca nu, probabil am sa uit de toate relele, pana la urmatoarele.

Hai sa revenim in prezent. Mai exact, hai sa revenim la un anume mic suflet.

E mereu stresat, e mereu impins la limita, la marginea prapastiei, si nu stie exact cat mai poate indura. A ajuns sa nu mai faca distinctie intre fericire si tristete. E ca si cum nu ar exista fericire fara tristete. E ca si cand te trezesti dimineata foarte bine dispus, iar dupaia esti ciufut.. asa, fara motiv. Pur si simplu e ciufut.

E un suflet complicat. Simt ca e legat. Lasa dce vazut doar o parte mica din el. Nu e tot ceea ce ar trebuii sa fie, si asta ingreuneaza situatia in sensul ca incepi sa nu il mai intelegi ce se intampla.

Are probleme, si probleme greu de rezolvat. Cel putin asta da de inteles. Nu te lasa sa il ajuti, crede ca ii ingreunezi situatia. Spera la zile mai bune, dar nu le asteapta si nici nu le vrea.

Langa orice astfel de suflet, este "o mana ajutatoare"; sa zicem, un alt suflet. Altul caruia nu ii pasa de nimic, dar ii vrea binele celuilalt. Data fiind situatia, reuseste mereu sa se adapteze dupa celalalt, dar si asta are o limita. Precis simte ca nu mai poate sa faca nimic, dar nu se lasa batut, ca nu ii sta in fire. Ii vrea doar binele din lumea asta mizerabila, vrea sa.. nu stiu, vrea totul pentru el. Dar..

Sunt obosit. Ideea e ca..

n`am nici cea mai mica idee.