Ziua incepe sec, continua plictisitor, se lasa cu lene, se duce, si maine o ia de la capat. Minunatia asta de viata nu isi mai are efectul asupra mea. Nu mai e nimic nou, nu mai e nimic incitant, nu mai e nimic dupa care sa zambesc, nimeni nu mai reprezinta nimic. Pot sa ma infig doar in doua roti mov, care zilnic ma imping din elementul din care toti vor sa intru si sa raman, dar care nu imi place.
Vreau, nici nu stiu ce vreau. Acceptare?
Da, din partea mea. Imi doresc sa ma pot accepta singur. De ce? Ei bine, fiindca zilnic e mai greu. Ehe, "tot ce spun acum, uita pana maine".
Dar totusi, zilele trec, vin altele, unele frumoase, altele inutile, dar important e ca trec. Sper doar ca intr`o zi sa revina totul la starea initiala, care n`as putea sa o recunosc nici daca m`ar lua frumos de mana si m`ar fute.
Apropo, a trecut destul de mult timp, si imi cam lipseste senzatia..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu