Crash, crash, burn.

Stiti ce e nisipul?Acel par lung si blond al falezelor ce continua sub dansul valurilor si sfarseste undeva in adancuri? E o roca sedimentara neconsolidata ce provine din alte roci,organisme sau minerale sfaramate. E adevarat ca nimic frumos nu se naste pur si simplu, ci distruge,sfarama sau inlocuieste altceva. Frumosul in sine nu e ceva pur, aparut din neant, fara consecinte sau efecte distrugatoare asupra mediului existent in jurul sau. E doar o iluzie, o idee superficiala, o experienta efemera.

Si poate astept de prea mult timp un miracol,o mana,o voce sau macar firmituri pe un drum pustiu. Si poate cred prea mult in miracole. Desi sunt mai veritabile decat oamenii din jurul nostru.
Ma plimb uneori descult pe malul marii…si privesc urmele de pasi din nisip. Evit mereu sa calc pe ele. Oare cati au gresit pasind pe acolo? Oare la ce dezastre au dus drumurile alea? Si daca le-as urma… unde as sfarsi eu?

Stiti ce e trist? In timp ce toti se bucura de peisaj,patrunzand in el, eu il privesc din afara ca un tablou ce prinde viata. Ma apas in nisipul umed,lasandu-l sa-mi patrunda printre degete, si il vad cum se prelinge pe pielea mea.  E imbacsit de urme umane, a incetat a mai fi divin demult. E doar un alt loc profanat de mana omului si dorintele lui. Nu mai miroase a virginitate,puritate,natura. Nu mai miroase a zei,ingeri si demoni. Nu se mai simte ca o carare de redescoperire a eului propriu, a acelui om ce stii ca l-ai pierdut pe drum, si s-a evaporat,fiind inhalat de trecut,oameni si carari parcurse si reparcurse iar tot ce a mai ramas din tine s-a lipit de peretii unei camere goale,moarte si undeva in urmele de acolo, mai gasesti un iz al celui ce ai fost. Dar stii ca aia e ca cenusa cadavrelor raspandit in aer…nu mai e ce a fost..

Iau uneori nisipul fierbinte in mana si il las sa se scurga din pumnul strans precum timpul si imi imaginez ca sunt o clepsidra ce si-a permis sa prinda viata. ..desi de multe ori uit ca eu sunt nisipul.
Ma simt dezradacinat. Si nu neaparat neinteles cat neacceptat. Nu ma simt privit, ci simt ca nu ocup un loc,ca se vede prin mine. Nu vreau sa cred ca sunt o pata de negru in spatele unor stalpi,caci atunci as fi doar o umbra ce asteapta o pata de lumina pentru a fugi.

Noaptea,cand raman singur…sau ma simt singur,fug pe plaja. Si cand ma apropii prea mult de mare,mi se pare ca aud un cantec trist. Regret ca stiu cine il fredoneaza. Si privesc departe unde marea imi pare a dansa alaturi de fiintele ei negre cu suflet alb. As vrea sa fiu in hora aceea.